Asociația Autism Dobrogea
Autism Dobrogea este o asociație înființată prin proiectul „Autism Dobrogea – Vocea care schimbă vieți”.
A fost creată în urma unui proces de coagulare a comunității familiilor cu copii autiști de toate vârstele din Dobrogea, județele Tulcea și Constanța, și de sprijin în înțelegerea conceptului de advocacy și selfadvocacy, participare civică. Acest proces a însemnat comunicare online și întâlniri directe cu părinții, organizare de evenimente, creare de resurse pentru părinți și pentru tineri, cu scopul de a oferi sprijin celor care doresc să se implice în acest demers, să cunoască ce presupune o organizație de advocacy.
Prin eforturile conjugate ale părinților și tinerilor autiști în cadrul asociației, aceștia pot și vor avea o voce mai puternică, mai bine auzită în fața autorităților locale și altor actori instituționali (publici sau privați).
Autism Dobrogea are ca scop să devină o voce reprezentativă la nivel regional în a apăra drepturile și interesele persoanelor cu autism – copii, tineri, adulți – și a familiilor în ansamblu.
Unui dintre obiectivele sale este să conlucreze la nivel regional cu autoritățile locale și toate instituțiile publice locale pentru ca drepturile persoanelor cu autism să fie puse în fapt și respectate, pentru ca copiii, tinerii și adulții cu autism să acceseze serviciile de care au nevoie pe parcursul vieții, să acceseze cu șanse egale toate oportunitățile pe care comunitatea le oferă, să trăiască demn în comunite, nu izolați, excluși, marginalizați. Să conlucreze cu toți actorii publici și privați relevanți, pentru îmbunătățirea calității vieții persoanelor cu autism la nivel regional.
Țelul nostru este ca Autism Dobrogea să devină un punct de referință pentru modul în care se poate face advocacy și să fim un exemplu de urmat pentru alte demersuri similare.